Ion Chicu apreciază suportul FAO oferit țării noastre în diminuarea consecinţelor provocate de secetă și inundații

Premierul Ion Chicu a exprimat interesul Guvernului de la Chișinău pentru a primi asistența și expertiză FAO în inițierea unui proiect nou privind consolidarea terenurilor agricole, implementarea tehnologiilor...

Premierul Ion Chicu a exprimat interesul Guvernului de la Chișinău pentru a primi asistența și expertiză FAO în inițierea unui proiect nou privind consolidarea terenurilor agricole, implementarea tehnologiilor moderne în agricultură sau diminuarea risipei alimentare. Acest obiectiv a fost exprimat în cadrul unei discuții cu Qu Dongyu, Directorul General al Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO).

În cadrul întrevederii, oficialii au făcut un schimb de opinii privind perspectivele de cooperare ale Republicii Moldova cu FAO. În context, Ion Chicu a menționat că Guvernul apreciază suportul Organizației oferit țării noastre în diminuarea consecinţelor provocate de secetă și inundații, dezvoltarea rurală și a sectorului agroalimentar.

De asemenea, directorul general al FAO a declarat că Republica Moldova a fost selectată în calitate de stat prioritar pentru asistenţa Organizației și va beneficia în continuare de sprijin în sporirea competitivității sectorului agroalimentar, agricultura performantă și managementul durabil al resurselor naturale. Programul-cadru pe țară 2016-2019 care conține aceste 3 domenii prioritare va fi extins pentru încă 2 ani.

Amintim că, în ultimii ani, FAO a oferit sprijin și asistență Republicii Moldova prin 15 proiecte naționale, în valoare de circa 2 milioane de dolari, precum și în cadrul altor 5 proiecte regionale.

In this article


Join the Conversation