Ion Chicu afirmă că „Chișinău Arena” va fi dat în exploatare la sfârșitul lunii aprilie 2020

Complexul „Chișinău Arena” urmează a fi dat în exploatare la sfârșitul lunii aprilie 2020. Premierul Ion Chicu a inspectat astăzi mersul lucrărilor de construcție a arenei și a...

Complexul „Chișinău Arena” urmează a fi dat în exploatare la sfârșitul lunii aprilie 2020. Premierul Ion Chicu a inspectat astăzi mersul lucrărilor de construcție a arenei și a apreciat înalt evoluția construcției, transmite Breaking News.

„Acest obiectiv are o valoare enormă pentru dezvoltarea sportului, dar și a multor activități culturale în Republica Moldova. Este un exemplu de calitate în organizarea și realizarea lucrărilor. În mai puțin de un an, companiile implicate au reușit, pe teren gol, să dezvolte un complex sportiv care este finalizat în proporție de 98%”, a declarat Ion Chicu.

Premirul a abordat și subiectul construcției unui drum de ocolire, care urmează a fi executat până la sfârșitul lunii aprilie 2020.

„O dată cu deschiderea acestui complex, sportivii vor avea posibilitatea să se antreneze acasă și să-și mențină pregătirea la un nivel înalt. Este foarte important că orășelul sportiv dispune de toată infrastructura și satisface toate necesitățile de pregătire a sportivilor, inclusiv a olimpicilor”, a mai spus premierul.

„Arena Chişinău” este ridicată pe o suprafaţă de 10 hectare. Complexul sportiv va dispune de o arenă polivalentă, sală mică pentru competiții, club de tenis, bazin olimpic, Aqua Park, o piscină deschisă pe timp de vară – care iarna se va transforma în patinoar, dar şi de o parcare modernă. Lucrările de construcţie sunt efectuate de o companie din Turcia, în baza parteneriatului public-privat.

In this article


Join the Conversation