Ion Ceban: Guvernarea nu ezită să vină cu manipulări despre ajutoarele acordate de municipalitate, când ei nu oferă nimic

Primarul Capitalei, Ion Ceban, susține că reprezentanții guvernării nu ezită, la orice pas, să vină cu manipulări despre ajutoarele acordate de municipalitate, însă executivul nici până azi nu...

Primarul Capitalei, Ion Ceban, susține că reprezentanții guvernării nu ezită, la orice pas, să vină cu manipulări despre ajutoarele acordate de municipalitate, însă executivul nici până azi nu a venit cu un plan bine pus la punct despre cum vor acorda compensațiile pentru familii.

”Guvernul nici până astăzi nu ne-a dat vreo claritate despre cum vor compensa ei o parte din cheltuieli. Se tot bâlbâie pe la TV, pe rețelele de socializare. Este 14 noiembrie, nimeni nu are idee cum vor fi compensate aceste cheltuieli. Am văzut bâlbâială de 40 și 50 de procente. Este important să nu dublăm activitățile. Scopul nostru și al autorităților centrale este să ajutăm cât mai multă lume. Nu este chiar bine că pe unii îi vom ajuta foarte mult, iar alții vor rămâne fără acoperire. Nu este clar ce se va întâmpla și cu comepnsațiile pentru cei care se încălzesc cu lemne. Am vorbit cu unul dintre primari care mi-a spus că pentru zona lui au fost alocate 35 de metri steri, iar numărul cererilor este de 800, iar satisfăcute vor fi doar 11-12 cereri”, a declarat primarul Capitalei.

Edilul a precizat că în Capitală, până în ianuarie 2023 va funcționa formula din anii precedenți privind acordarea compensațiilor pentru căldură, iar beneficiare vor fi 26 de mii de familii.

”Precizez, până în ianuarie 2023 formula de acordare a compensațiilor va funcționa așa cum a fost și în anii precedenți. 26 de mii de familii din Chișinău primesc 40 la sută din factură, iar această factură a crescut substanțial, așa că și cheltuielile municipiului vor fi mai mari. Formula rămâne neschimbată și oamenii deja primesc în baza sistemului creat, adică fără a depune noi acte. Cereri trebuie să depună doar cei integrați în sistem în acest sezon”, a declarat Ion Ceban.

Sezonul de încălzire în Capitală a început acum o săptămână, în data de 7 noiembrie.

In this article