Ion Ceban, după ședința CESP municipală: Elevii din școlile de muzică, arte plastice și sportive revin la lecții

Noi decizii la nivel municipal, după ședința Câteva Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică. Potrivit primarului general Ion Ceban, s-a luat decizia ca procesul educațional în cadrul instituțiilor de...

Noi decizii la nivel municipal, după ședința Câteva Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică. Potrivit primarului general Ion Ceban, s-a luat decizia ca procesul educațional în cadrul instituțiilor de învățământ artistic extrașcolar (școli de muzică, arte și arte plastice) din municipiul Chișinău se vor organiza cu prezența fizică a elevilor cu respectarea tuturor regulilor.

„Școlile cu profil Sportiv cele cu activități extracuriculare revin în regim obișnuit.

De asemenea, activitatea în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concert, bibliotecilor, muzeelor se vor desfășura la capacitatea de 50 procente din numărul de locuri existente, cu prezentarea certificatelor COVID-19.

Mai mult, activitățile organizate în aer liber, parcuri, zone de agrement, se vor desfășura în spațiul destinat cu respectarea strictă a normelor de sănătate publică”, a punctat Ceban.

 

Deciziile intră în vigoare imediat după publicarea documentului aprobat.

În prezent în municipiul Chișinău este o rată de vaccinare de circa 46 de procente, conform datelor oficiale deținute.

In this article