Ion Ceban: Cazurile COVID-19 sunt în scădere, dar nu trebuie să lăsăm garda jos

Nu trebuie de lăsat garda jos. Cel puțin la această concluzie putem ajunge în urma discuției azi avute de primarul general Ion Ceban cu conducătorii mai multor spitale...

Nu trebuie de lăsat garda jos. Cel puțin la această concluzie putem ajunge în urma discuției azi avute de primarul general Ion Ceban cu conducătorii mai multor spitale din capitală.

Ceban spune că urmărește atent evoluția epidemiologică prin infecția Covid-19.

„Specialiștii ne spun că suntem într-o descreștere epidemică, dar incidența rămâne una încă înaltă. Totodată am fost informat că se securizează spațiile strategice în spitale pentru un posibil val nou de infecții și este pregătită logistica pentru demararea vaccinării anti-Covid-19. Știm cu toții că a fost aprobat Planul național de imunizare anti-Covid-19, ministerul ne va spune și ne va ghida când anume va începe o anumită etapă de vaccinare, iată de ce trebuie să fim pregătiți”, a declarat acesta.

În acest context, cei din sistemul de sănătate Chișinău au inițiat o pregătire pentru demararea vaccinărilor în municipiu.

Astfel, vor fi formate echipe medicale pentru efectuarea vaccinurilor la nivel de asistența medicală primară, instruit personalului medical care va fi implicat în procesul de vaccinare. Mai mult, se va face organizarea și stabilirea cabinetelor de vaccinare, pregătirea și definitivarea listelor de așteptare a persoanelor care se vor vaccina. De asemenea, au loc consultări și coordonări cu MSMPS cu referire la tot procesul și lanțul logistic de recepționare și distribuire a vaccinurilor de la laboratorul Agenției naționale de Sănătate Publică.

„La fel am discutat despre necesitățile instituțiilor medicale și Acțiunile prioritare, care vor fi finanțate din bugetul municipal 2021 pe domeniul sănătate”, a declarat Ceban.

In this article