În cadrul ședinței Primăriei Chișinău de astăzi, primarul Ion Ceban a transmis un mesaj de recunoștință și mândrie către cetățenii moldoveni stabiliți în SUA, evidențiind schimbările pozitive din oraș și importanța unei echipe puternice în spatele acestor transformări.
Primarul a subliniat dorul pe care îl resimt moldovenii din diaspora față de casă și determinarea lor de a contribui la schimbarea în bine a Republicii Moldova. El a transmis că obiectivul nu este să crească numărul diasporei, ci să ofere un trai mai bun în țară.
În cadrul întâlnirii, s-au discutat proiectele și noile programe inițiate de Primăria Chișinău. Ion Ceban a prezentat programul de suport al primăriei pentru tineri și migranți în deschiderea afacerilor, precum și programul dedicat diaspora, care urmează să fie lansate în curând. Programul pentru diaspora va include deschiderea unui birou care va oferi asistență cu privire la actele necesare, aspecte imobiliare și alte informații de interes în domeniile educației, culturii și turismului.
Primarul a discutat, de asemenea, despre situația din țară și a exprimat regretul că unele informații despre proiectele din Chișinău sunt distorsionate. El a îndemnat cetățenii să nu tragă concluzii pripite și să viziteze personal orașul pentru a vedea progresul înregistrat. Ion Ceban a subliniat că, deși mai este mult de muncit, echipa sa nu stă cu brațele încrucișate și este dedicată dezvoltării continue a orașului.
În încheierea discursului său, primarul a invitat moldovenii din diaspora să revină acasă în perioada vacanțelor și să viziteze Chișinăul, unde vor avea ocazia să observe schimbările pozitive și dinamismul orașului.