INTERVIU // Ian Lisnevschi: 2020 va fi un an al oportunităților pentru unii actori politici

Interviu cu Ian Lisnevschi, Directorul companiei „Intellect Group” pentru Almanah Politic – 2019. Cum a fost anul politic 2019 din punctul de vedere al companiei pe...

Interviu cu Ian Lisnevschi, Directorul companiei „Intellect Group” pentru Almanah Politic – 2019.

Cum a fost anul politic 2019 din punctul de vedere al companiei pe care o conduceţi?

Era de aşteptat că anul 2019 va fi plin de evenimente politice şi surprize. Pentru compania „Intellect Group” a fost un an productiv şi, în acelaşi timp, complicat. Chiar dacă pregătirile preelectorale au fost finalizate încă în 2018, în anul curent am fost provocaţi să consultăm 38 de candidaţi din circumscripţiile uninominale, cinci partide şi am mai avut două campanii în exteriorul ţării. Cel mai complicat a fost că anul 2019 a fost un an politic hiperactiv. Era necesar să menţinem ritmul evenimentelor politice, cercetărilor şi proiectelor lansate. Procentul ridicat de eficacitate arată că am reuşit să obţinem un rezultat bun şi noi posibilităţi de lărgire a serviciilor şi activităţii companiei, în anul 2020.

Ce necesităţi au avut politicienii în 2019, prin prisma serviciilor prestate de compania Dvs.?

Anul 2019 a fost un an complicat pentru politicieni. Majoritatea s-au maturizat şi au înţeles că nu se pot limita la campanii electorale simple, iar pentru succes au nevoie de consultanţă politică, strategie corectă echilibrată, bazată pe cercetări şi analize, sub care să se adapteze. În cazul politicienilor care au acceptat să iasă din zona de confort şi total s-au condus de strategia companiei noastre, eficienţa a fost de 70 la sută, un rezultat pozitiv luând în considerare că politica are un coeficient de risc înalt.

2019 a fost un an revoluţionar pentru serviciile de consultanţă politică. Au fost solicitate şi aplicate multe servicii şi tehnologii politice, nu noi pentru lume, dar noi şi importante pentru politicienii din Moldova. Foarte mulţi au văzut cum, având o echipă de specialişti, informaţie şi cercetări, poţi obţine rezultate imposibile.

În genere, ce servicii din domeniul în care activaţi sunt cele mai solicitate şi care le consideraţi de perspectivă?

În ultimul timp, politicienii înţeleg importanţa şi necesitatea companiilor de consultanţă, şi nu doar pentru un singur serviciu, ci pentru un pachet amplu. Departamentele companiei „Intellect Group” pot activa în mod independent unul de altul, însă în momentul când serviciile sunt combinate pentru un plan strategic concret, putem vorbi de un rezultat eficient.

Analizele, cercetările sociale, economice, psihologice, lucrul şi modul prelucrării informaţiei sunt serviciile de perspectivă. Acestea ne permit să prestăm servicii nu doar clienţilor politici, ci şi celor dependenţi de situaţia politică internă sau externă. Anul 2020, pentru compania „Intellect Group”, va fi un an bazat mai mult pe cercetări ştiinţifice.

Ce avantaje şi ce dezavantaje au consultanţii politici locali în raport cu cei străini?

Sunt câteva dezavantaje generale în politica din Moldova. Lipseşte experienţa de utilizare şi aplicare corectă a cercetărilor, analizelor şi tehnologiilor politice. Şi asta pentru că politicienii nu au experienţa necesară pentru a profita pe deplin de serviciile specialiştilor. Există actori politici care se înşeală crezând că ştiu totul şi au puteri să efectueze orice fără resurse, informaţie şi cercetări adăugătoare. În aceste condiţii, nu se insistă pe o strategie corectă şi cercetare profundă a campaniei, dar se adaptează după actorii politici. Astfel de atitudine faţă de strategie este greşită şi inacceptabilă pentru compania „Intellect Group”.

Cu acest dezavantaj se confruntă toţi specialiştii, atât locali, cât şi externi, care se deosebesc doar prin motivul de a accepta cedări.

Experţii externi, în mare parte, cedează unei strategii ineficiente, din lipsa interesului şi din lipsa de dorinţă de a intra în zona de conflict prin scoaterea politicianului din zona de confort. Ei au o listă de rezultate istorice şi experienţă bogată şi nu se obosesc pentru orice rezultat. Acest lucru s-a observat în ambele campanii electorale din anul 2019.

Consultanţii interni au un alt motiv – afecţiune politică. Profesionalismul, domeniul consultărilor politice şi simpatia politică sunt lucruri incompatibile. Trebuie chiar să gândeşti ca şi contracandidatul clientului, să-i fii duşman, astfel încât clientul să obţină rezultatul pozitiv.

Consultanţii locali pot face acest lucru, în momentul când pentru ei nu există politicieni buni sau răi, ci clienţi cu care trebuie de muncit şi de-i convins că rezolvarea necesitaţilor societăţii este cea mai bună politică.

Cum vedeţi evoluţia pieţei consultanţei politice în continuare?

În această perioadă putem vorbi de o explozie la nivel de dezvoltare a pieţei de consultanţă. Politica din Moldova necesită cercetare, analiză şi activitate non-stop. Acest lucru a dezvoltat consulting-ul politic, aducându-l la un nivel mai performant, mai calitativ, mai rezultativ şi, în acelaşi timp, mai sofisticat.

Ce factori ar putea impulsiona dezvoltarea pieţei de consultanţă politică?

Criza este factorul principal pentru a impulsiona dezvoltarea în domeniul politic, tehnologiilor politice şi consulting-ului politic. Criza politică selectează cele mai pregătite companii şi le îndrumă spre noi oportunităţi, proiecte şi domenii. În perioadele de stabilitate politică, nu e posibilă o „explozie” a dezvoltării cercetărilor în domeniul politologiei şi a tehnologiilor politice.

Cuvântul „criză”, scris în chineză, este format din două simboluri 危機: unul înseamnă „pericol”, celălalt – „oportunitate”. Totul depinde de faptul dacă ţara sau compania de consultanţă are capacitaţi şi ştiinţă să realizeze aceste oportunităţi în timp de pericol, lucru care ne caracterizează ca profesionişti şi arată capacitatea noastră de a ne dezvolta ca ţară, companie sau ca oameni.

Ce planuri are compania Dvs. pe termen scurt, mediu şi lung?

La începutul anului, lansăm un proiect internaţional în care vor fi implicaţi experţi, specialişti şi companii de consultanţă politică din diferite ţări. Ceea ce se întâmplă şi se va întâmpla în Moldova este un mediu favorabil pentru cercetări şi analize în domeniul tehnologiilor politice. Perioada 2019-2020 va fi revoluţionară şi va oferi companiilor de consultanţă politică noi oportunităţi de lungă durată.

Situaţia politică din ţară a deschis pentru „Intellect Group” noi domenii de activitate, printre care se regăseşte şi consultarea politică a businessului. Mulţi oameni de afaceri au înţeles că, pentru succes, sunt necesare monitorizări ale evenimentelor politice şi posibile evaluări ale diferitor situaţii.

Pe lângă aceste două proiecte noi şi trei campanii politice, programăm ca, în anul 2020, să ne dedicăm cercetărilor ştiinţifice, care sunt cele mai importante pentru aplicarea şi crearea tehnologiilor politice noi.

Cum credeţi că va fi anul 2020 pentru politica din RM?

2020 va fi un an politic fierbinte şi activ din câteva motive: startul campaniei prezidenţiale, care va avea loc neoficial la începutul anului şi posibilitatea alegerilor parlamentare anticipate. Totodată, a apărut necesitatea urgentă de reformare a structurii şi strategiei în activitatea a patru partide principale: PSRM, PAS, PDM, PPDA. E vorba de rebranding politic – lucru care rămâne departe de ochii societăţii, dar va provoca lupte interne, schimbări neaşteptate, strategii noi şi necaracteristice acestor partide. Se va termina schimbarea spectrului politic, proces început în 2019. Pentru politicieni, ca şi pentru consultanţii politici, acest an va fi la fel de activ şi fără posibile pauze de relaxare, dar, în acelaşi timp, va rămâne un an al oportunităţilor pentru unii actori politici.

In this article

Join the Conversation