Intenționa să introducă ilicit în Republica Moldova peste 50 mii Euro, însă s-a ales fără bani și riscă dosar penal

Valută nedeclarată în sumă de 40 500 Euro au depistat funcționarii vamali, în cadrul controlului asupra unui mijloc de transport de model ”Honda CRV”, ce se deplasa din...

Valută nedeclarată în sumă de 40 500 Euro au depistat funcționarii vamali, în cadrul controlului asupra unui mijloc de transport de model ”Honda CRV”, ce se deplasa din România spre Republica Moldova. Incidentul a fost consemnat ieri, 17 mai, în cadrul postului vamal Leușeni.

Șoferul mijlocului de transport, un cetățean român în vârstă de 37 de ani, a comunicat controlului vamal că transportă 10 000 Euro. Acționând în baza indicatorilor analizei de risc a fost dispus controlul fizic detaliat al mijlocului de transport. În rezultatul controlului vamal, în cotiera habitaclului mijlocului de transport și în geanta persoanei au fost depistați 50 500 Euro. Prin urmare, bărbatul a tăinuit și nu a declarat organului vamal suma de 40 500 Euro.

Despre scopul transportării banilor, dar și de ce a comunicat suma greșit, persoana a refuzat să ofere explicații.

Mijloacele financiare au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării speciale, iar pentru examinarea cazului a fost sesizată Direcția urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.

In this article