Inovație în promovarea turistică: Chișinău lansează proiectul „Descoperă Chișinăul mergând pe jos” cu 64 de plăcuțe QR

Un nou proiect inovator, de promovare a culturii și turismului în Chișinău, este realizat, de câteva luni, de Primăria Capitalei și echipa de la Gambit Now. Este vorba...

Un nou proiect inovator, de promovare a culturii și turismului în Chișinău, este realizat, de câteva luni, de Primăria Capitalei și echipa de la Gambit Now. Este vorba despre 64 de plăcuțe cu un QR cod, instalate pe indicatoarele unde scrie denumirea străzilor. Platforma deține deja 343 de obiective din 55 de străzi din Chișinău.

”Scanând codul, puteți descoperi noul portal online – travelant.org, unde sunt concentrate cele mai interesante și relevante informații despre obiectivele turistice (clădiri, edificii, monumente, parcuri, biserici, instituții publice), comerciale, de agrement, evenimentele culturale din sectorul Buiucani cât și din centrul cultural și istoric al Capitalei”, a scris Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.

Portalul oferă toate serviciile în limbile română și engleză.

”Așadar, scanează codul, citește și vizitează. Descoperă Chișinăul unic, captivant, plin de farmec și istorie. Proiectul ,,Descoperă Chișinăul mergând pe jos” vine să îndemne locuitorii Capitalei să exploreze orașul, dar are ca scop și atragerea mai multor turiști, contribuind substanțial la descoperirea potențialului valoros al centrului istoric al municipiului Chișinău, cu arhitectura lui specifică”, a mai adăugat primarul Capitalei, Ion Ceban.

In this article