În Sardinia au murit 20.000 de oi! Ce se întamplă?

În ultimele luni, regiunea Sardinia din Italia a fost lovită de o criză sanitară gravă, cu peste 20.000 de oi decedate din cauza virusului „Limba albastră”. Acest virus...

În ultimele luni, regiunea Sardinia din Italia a fost lovită de o criză sanitară gravă, cu peste 20.000 de oi decedate din cauza virusului „Limba albastră”.

Acest virus provoacă febră, ulcere, hemoragii, avorturi spontane și, în cele din urmă, decesul animalelor infectate. Transmis prin înțepăturile musculițelor din specia Culicoides, virusul nu prezintă un risc direct pentru oameni, dar afectează grav sănătatea animalelor, provocând dificultăți la înghițire și respirație, iar animalele infectate pot avea limbile albastre.

Sardinia găzduiește aproape jumătate din efectivul de ovine al Italiei și este esențială pentru producția de brânzeturi, cum ar fi pecorino. După o secetă severă, apariția acestui virus este o nouă lovitură pentru fermieri, iar experții subliniază că schimbările climatice contribuie la răspândirea bolii. Până în prezent, în acest an au fost raportate aproape 3.000 de focare, o creștere alarmantă comparativ cu cele 371 de focare din anul trecut. De asemenea, numărul total de animale infectate a depășit 124.000, conform datelor recente publicate de L’Unione Sarda.

În prezent, nu există soluții imediate pentru a stopa epidemia, iar fermierii din Sardinia se confruntă cu provocări tot mai mari în fața acestei crize sanitare.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article