Igor Dodon: Suntem o țară mică și trebuie să avem relații bune cu toți și cu SUA, UE, Belarus, Federația Rusă

Republica Moldova nu trebuie să se implice în trebuirile interne ale Belarusului și trebuie să evite să se implice în politica sancțiunilor internaționale impuse acestei țări. De această...

Republica Moldova nu trebuie să se implice în trebuirile interne ale Belarusului și trebuie să evite să se implice în politica sancțiunilor internaționale impuse acestei țări. De această părere este președintele PSRM, Igor Dodon, care spune că Moldova nu trebuie să blocheze relațiile comerciale și economice cu Minskul doar pentru că o vor cere americanii sau europenii.

”Ce treabă avem noi cu sancțiunile pe care le impun europenii, americanii, împotriva Belarusului. Suntem o țară mică și trebuie să avem relații bune cu toți și cu SUA, UE, Belarus, Federația Rusă. Ce va obține Moldova în afară de faptul că un ambasador străin îi va spune președintelui că e bravo că s-a alăturat sancțiunilor? Noi cetățenii ce câștigăm? Nimic. Sunt categoric împotrivă. Asta se numește control extern asupra instituțiilor. BNM este sub control extern, instituția prezidențială este sub control extern, dacă merg pe așa abordări”, a declarat Dodon.

Anual, volumul comerțului exterior dintre cele două țări înregistrează între 180 de milioane și 215 milioane de dolari. Moldova exportă în Belarus vinuri și struguri proaspeți, alcool etilic, porumb, legume preparate și conservate, sucuri din fructe, caise, cireșe, vișine, piersici, medicamente, mobilier. Din Belarus importăm lemn despicat, uleiuri de petrol, tehnică agricolă, plăci de ceramică, etc. Totodată, Primăria Chișinău în parteneriat cu specialiștii din Belarus a deschis un punct de asamblare a troleibuzelor. De asemenea, administrația Capitalei a semnat un acord cu un producător de la Minsk care va furniza 100 de autobuze pentru chișinăuieni.

In this article