Igor Dodon și-a îndeplinit promisiunea: Cetățenii nu vor mai plăti pentru miliardului furat

După ce deputații au votat inițiativa președintelui, Igor Dodon, de a scoate povara miliardului furat de pe umerii cetățenilor, șeful statului a venit cu un mesaj pe Facebook....

După ce deputații au votat inițiativa președintelui, Igor Dodon, de a scoate povara miliardului furat de pe umerii cetățenilor, șeful statului a venit cu un mesaj pe Facebook.

„Salut votul responsabil al deputaților PSRM și PDM care au susținut inițiativa mea privind reducerea poverii miliardului furat de pe umerii cetățenilor. Asta înseamnă mai mulți bani rămași la buget, care nu mai pleacă în contul datoriei provocate de această pagubă, iar acest lucru ne va permite să alocăm banii rămași pentru realizarea unor acțiuni care să aducă beneficii directe cetățenilor, pentru salarii și pensii mai bune.

Este doar un prim pas, urmează să găsim și alte soluții pentru ca cetățenii să nu mai plătească nimic pentru pagubele provocate de frauda bancară. În același timp, vor fi continuate în modul cel mai ferm acțiunile privind tragerea la răspundere a celor care au generat acest furt imens, care a pus în pericol siguranța țării.

Constat cu regret că deputații aparținând PAS și PPDA s-au asociat cu deputații lui Șor și Candu în Parlament, au votat astăzi împotrivă ca povara miliardului să fie scoasă de pe umerii cetățenilor. Acest lucru arată că se configurează într-un mod obscur o nouă coaliție în Parlament, una care încearcă să-i protejeze pe cei care au furat miliardul, în schimbul altor înțelegeri politice ascunse.

Referitor la speculațiile vehiculate de unii deputați pentru a-și justifica în mod fals votul lor de astăzi împotriva eliberării cetățenilor de povara plății miliardului furat, fac precizarea că acești bani au fost furați prin intermediul sistemului bancar, dovadă și evoluțiile recente din dosarul instrumentat de Procuratura Generală. În aceste condiții, inițiativa votată astăzi face ca recuperarea banilor furați să nu mai fie din buzunarele cetățenilor, dar din contul sistemului bancar, mai precis din o parte a profitului BNM.

Trebuie să plătească cei care au furat și cei care au permis furtul, nu cetățenii!

Iar la viitoarele alegeri sunt sigur că vor plăti electoral și toți cei care au votat astăzi împotriva acestei inițiative.”, a scris președintele.

 

In this article