Președintele Igor Dodon susține că statul trebuie să-și schimbe abordarea față de sistemul de sănătate și anunță despre o nouă strategie de dezvoltare a sistemului medical din Moldova. Șeful statului a declarat, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, că îi înțelege pe pacienții care astăzi critică condițiile proaste din spitale. Potrivit lui Dodon, situația actuală din sistem se datorează moștenirii lăsate de guvernele care s-au perindat în ultimii zece ani și reformelor care au avut un efect nociv asupra acestui domeniu, precum lichidarea spitalelor raionale și fuzionarea unor instituții medico-sanitare, transmite Breaking News.
”Chiar și în aceste condiții noi reușim să facem față, poate mai bine decât unele țări, care în clasamentele mondiale sunt mai sus decât Moldova”, a spus președintele.
Președintele a solicitat Guvernului să elaboreze o Strategie nouă de dezvoltare a sistemului medical din Moldova, începând de la punctele medicale din state și până la spitalele cu statut republican.
”Vom realoca și mijloace financiare suplimentare pentru sectorul medical pe viitor. Trebuie să schimbăm prioritățile, accentul trebuie să fie pus pe sectorul de sănătate. Vă asigur că aceasta va fi una dintre prioritățile statului și pe agenda permanentă a CSS”, a declarat Dodon.