Igor Dodon, despre Guvernul Sandu și Guvernul Chicu: Primul a fost isteric, iar al doilea e tehnocrat

Președintele Igor Dodon susține că diferența dintre Guvernul condus de Maia Sandu și echipa lui Ion Chicu este una vizibilă. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii “Linia...

Președintele Igor Dodon susține că diferența dintre Guvernul condus de Maia Sandu și echipa lui Ion Chicu este una vizibilă. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii “Linia directă” de la postul de televiziune Primul în Moldova.

„Guvernul Chicu este tehnocrat, s-a remarcat ca unul pragmatic, dinamic și este aproape de oameni. Guvernul precedent a fost isteric, au făcut concursuri „de frumusețe”, mult PR, conflicte”, a spus Igor Dodon.

Președintele a remarcat și faptul că este pentru prima dată în ultimii zece ani, „când premierul, președintele și speakerul muncesc cot la cot”.

Igor Dodon a vorbit despre agenda internă a Guvernului condus de Ion Chicu: „Guvernul e mai aproape de oameni. Să ne amintim cât de des a mers Guvernul Sandu în teritoriu?”

Totodată, șeful statului spune că au fost realizate schimbări importante în agenda externă a guvernului condus de Ion Chicu.

„Prima vizita a premierului a fost la Moscova, am deblocat relațiile la nivel de Guvern, că au fost relații bune doar la nivel de instituția prezidențială.

Partenerii europeni ne urmăresc mai atent, de ce? Pentru că nu s-au așteptat de la partenera lor, Maia Sandu, că va demisiona.

Noutatea este că deși fostul premier Maia Sandu a promis că va merge la Moscova, nu a mers”, a conchis președintele.

Președintele a reiterate că structura Guvernului va rămâne neschimbată, dar unii miniștri în următoarele luni ar putea fi schimbați.

In this article