În urma unei ample operațiuni speciale, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției Regionale Vest în comun cu procurorii Procuraturii Ungheni, cu suportul Serviciului de Informații și Securitate și Direcției Acțiuni Speciale la Frontieră, au destructurat un grup criminal organizat specializat în organizarea migrației ilegale prin falsificarea actelor de identitate. Au fost reținuți pentru 72 de ore trei figuranți din dosarul penal.
Activitățile infracționale ale grupului se desfășurau de la începutul anului 2022 până în prezent, aceștia perfectând actele false atât pe numele părților vătămate pe dosar, cât și ale altor aproximativ 25 de persoane, care au migrat ilegal în spațiul UE.
Membrii grupului organizau în mod meticulos toate procedurile necesare în vederea obținerii de către persoane a locurilor de muncă și legalizării șederii pe teritoriul statelor europene în baza actelor false. În acest sens, membrii grupării preluau comenzile, pregăteau actele false, precum și asigurau livrarea acestora în Uniunea Europeană.
La data de 5 decembrie 2023 au fost efectuate 12 percheziții în municipiul Chișinău, la locațiile membrilor grupării. În rezultat, au fost confiscate mai multe bunuri și obiecte relevante care au fost folosite în activitățile infracționale: 4 stative pentru cerneală, 8 ștampile, un permis de ședere italian și două permise de conducere moldovenești cu indicii de falsificare, cartușe, carduri bancare, mai multe telefoane mobile, cartele SIM, înscrisuri de ciornă, dispozitive de aplicare a sigiliilor suspectate a fi contrafăcute, precum şi 28 000 EUR.
În prezent, investigațiile continuă în scopul identificării și atragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunii, cu respectarea normelor de prezumție a nevinovăției.