Gavrilița a mers în Ucraina: Am văzut cu ochii mei case arse și pustiite

Prim-ministrul R. Moldova Natalia Gavrilița se află într-o vizită în Ucraina. Șefa Executivului a vizitat orașele Kiev, Irpin și Bucha. „Mă aflu, astăzi, într-o vizită de lucru la...

Prim-ministrul R. Moldova Natalia Gavrilița se află într-o vizită în Ucraina. Șefa Executivului a vizitat orașele Kiev, Irpin și Bucha.

„Mă aflu, astăzi, într-o vizită de lucru la Kiev. Am vizitat orașele Bucha și Irpin. Am văzut cu ochii mei case arse și pustiite, școli, grădinițe și drumuri distruse, dar cea mai dureroasă priveliște sunt crucile din spatele grădinilor. Nicio fotografie, nicio imagine video nu poate transmite ceea ce am văzut aici, pe loc”, a scris Gavrilița pe Facebook.

În contextul vizitei, premierul a condamnat cu tărie, repetat, ororile produse de armata rusă și și-a exprimat susținerea plenară pentru continuarea anchetării crimelor de război de pe teritoriul statului vecin. „Fiecare cetățean ucrainean, mai ales copiii și femeile, supuse brutalităților și tratamentelor inumane, merită să li se facă dreptate în instanțele penale internaționale”.

Gavrilița dă asigurări că „Moldova a fost și va rămâne un prieten și un partener de nădejde pentru vecinii noștri”

„Vom susține Ucraina și de acum încolo, cu tot ce putem. Îmi exprim toată admirația pentru sacrificiul poporului ucrainean care, în ciuda acestor nenorociri, își continuă lupta pentru libertate – luptând în egală măsură și pentru dreptul nostru de a face parte din lumea liberă”, a adăugat premierul.

Astăzi Gavrilița urmează să mai aibă o întrevedere cu omologul său, Denys Shmyhal, și alți membri din Guvernul Ucrainei, cu care va avea discuții pe numeroase subiecte, inclusiv ce țin de energie, transport, educație și statutul de țară candidat dobândit de Ucraina și Republica Moldova în vara acestui an.

In this article