Ofițerii Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne (SPIA al MAI), în colaborare cu procurorii Procuraturii Anticorupţie, au documentat acțiunile pretins ilegale ale funcționarilor Inspectoratului de Poliție Botanica al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău a Inspectoratului General de Poliție al MAI.
În speță, funcționarii au pretins 400 EUR pentru a mușamaliza un proces penal. În consecință, a fost inițiată cauza penală în conformitate cu elementele componentei de infracțiune prevazută de art. 324 alin. (2) lit. b) Cod penal, Corupere pasivă.
În cadrul cauzei penale, au fost efectuate percheziții la domiciliile bănuiților, în rezultatul cărora au fost identificate mijloacele financiare recepționate sub controlul grupului de urmărire penală.
În repercusiune, un funcționar vizat a fost reținut pentru 72 de ore. Astfel, dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.
În acest context, SPIA apelează la disponibilitatea conlucrării interinstituţionale, pentru a combate flagelul ilegalităţilor. Totodată, SPIA îndeamnă cetăţenii și funcționarii publici să evite participarea la infracţiuni de corupere. În cazul în care cunosc sau se pretinde a fi implicaţi în acţiuni de corupţie, să apeleze linia specializată anticorupţie 1520.