Procuratura Anticorupție de comun cu ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, au documentat pretinsele acțiuni infracționale de trafic de influență (art.326 din Codul penal) ale unui fost ofițer SIS, orientate spre coruperea unui angajat al aceleiași instituții cu funcție de conducere.
În concret, fostul angajat SIS este învinuit că, în vederea soluționării favorabile a unui dosar penal a realizat transmiterea banilor către angajatul SIS, care deține o funcție de conducere în cadrul instituției.
Menționăm că, la moment, acesta colaborează cu organul de urmărire penală, concomitent fiind întreprinse acțiuni active în vederea stabilirii implicării tuturor persoanelor și a rolului fiecăruia la săvârșirea faptei infracționale.
Concretizăm că, în cadrul acestei cauze penale pe lângă fostul ofițer SIS mai sunt implicate încă două persoane. Aceștia sunt cercetați în stare de libertate, nefiind aplicată nici o măsură procesuală de constrângere în privința lor.
Concomitent, remarcăm că, în cadrul acțiunilor de urmărire penală desfășurate pe aceeași cauză penală, a fost stabilit faptul implicării unuia dintre figuranți și în săvârșirea altor acțiuni infracționale, ce țin de organizarea intrării pe teritoriul Republicii Moldova a persoanelor refugiate din Ukraina, în condițiile stării de război în țara vecină. Aceste fapte stabilite au dus la reținerea a 3 persoane, originare din Ukraina, care își desfășurau activitatea infracțională pe teritoriul Moldovei, fiindu-le acordat statut de învinuit în cadrul aceleiași cauze penale și audiați de către procurori.
Este de menționat faptul că, toate persoanele reținute și cărora le-a fost atribuit statut de învinuit în cadrul cauzei penale, se prezumă a fi nevinovate, până când vinovăția lor va fi stabilită de către instanța de judecată competentă.