Escrocherie descoperită de polițiștii sectorului Botanica. Paguba constituie 82 000 de euro

Ofițerii Secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Botanica de comun cu angajații din cadrul Direcției de Poliție mun. Chișinău, în urma acțiunilor întreprinse au reținut un bărbat...

Ofițerii Secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Botanica de comun cu angajații din cadrul Direcției de Poliție mun. Chișinău, în urma acțiunilor întreprinse au reținut un bărbat în vârstă de 53 de ani cât și complicii acestuia, un tânăr de 22 de ani și o femeie de 42 de ani, pentru comiterea mai multor escrocherii. Este de menționat că bărbatul de 53 de ani nu este la prima abatere anterior fiind judecat pentru infracțiuni analogice.

Cazul a avut loc la data de 01 noiembrie, polițiștii fiind sesizați de către un bărbat în vârstă de 30 ani comunicând că în timp ce se afla pe bd. Dacia, a fost înșelat de bani. La fața locului bărbatul a comunicat forțelor de ordine că se ocupă cu procurarea criptovalutei, a fost contactat de către un individ cu care s-au înțeles să se întâlnească pe bd. Dacia. Ulterior în timp ce se aflau în incinta băncii suspectul prin ducerea în eroare a însușit bani în sumă de 82000 euro, după care a părăsit locul comiterii infracțiunii.

Acțiunile individului au fost surprinse de camerele de supraveghere.

Astfel, urmare a măsurilor speciale de investigație și urmărire penală întreprinse de către forțele de ordine suspecții au fost identificați, reținuți și escortați la inspectoratul de poliție. În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina, comunicând că fiecare avea rolul său bine determinat în comiterea infracțiunii.

Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru escrocherie în proporție deosebit de mari, bărbatul cât și complicii lui au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Conform legislației în vigoare riscă închisoare de la 8 la 15 ani.

Totodată polițiștii continuă acțiunile speciale de investigație și urmărire penală, pentru a stabili complicitatea acestora și în alte cazuri.

In this article