EDITORIAL // Maia Sandu – un experiment politic cu un final incert

Acțiunile Maiei Sandu sînt supuse în ultima vreme unui intens tir de artilerie din partea criticilor chiar dacă noul președinte al țării se mai află încă sub acoperirea...

Acțiunile Maiei Sandu sînt supuse în ultima vreme unui intens tir de artilerie din partea criticilor chiar dacă noul președinte al țării se mai află încă sub acoperirea simbolicei perioade de ”no combat” care cuprinde primele 100 de zile. Politica de cadre a proaspătului președinte dar și șovăiala în desemnarea noului premier stîrnesc legitime nemulțumiri care rămîn deocamdată fără replica. Nici vizitele ei peste hotarele țării n-au stîrnit un entuzism debordant întrucît senzația multora a fost că doamna Sandu a făcut doar schimb de zîmbete protocolare la Bruxelles și Kiev, întorcîndu-se acasă fără rezultate palpabile. 

Se pare, totuși, că perioada de ”primenire” în clădirea președinției se apropie de sfîrșit pentru că toată lumea a ajuns la capătul răbdărilor în ceea ce privește alegerea premierului. Socialiștii fâsăie amenințător ca niște cobre călcate pe coadă și taxează lentoarea în mișcări a Maiei Sandu care aduce izbitor cu încetineala unei domnișoare invitate la un randevu. Maia Sandu a promis că ne va da în scurt timp răspunsul cu privire la parcursul spre anticipate dar, desigur, multă lume este deja excedată de nesfîrșitele amînări și tatonări ale Curții Constituționale, ultima văzută din această cauză drept un scutier devotat al președintelui nou-ales.

De altfel, se prea poate ca anticipatele să fie amînate pînă la calendele grecești. Deoarece prerogativa Maiei Sandu este de a înainta un candidat, și nu oricare, ci unul mai cu moț, să nu rîdă curcile de el, s-ar putea să se întîmple ca acest pretendent să fie votat de parlament. În condițiile în care premierul va fi înscăunat, Maia Sanda va trebui să-i asigure în parlament o susținere consistentă în măsură să-i ofere șansa de a nu se duce la fund cu primul pachet de legi propus legislativului. Astfel, soluția ”anticipatelor” ar putea fi rapid abandonată în favoarea uneia ”de guvernare”, chiar dacă fixația Maiei Sandu a fost de a dărui țării un nou parlament.

Politica de cadre și noile fețe de la președinție aduc atît de mult cu componența unui onege feminist, pus pe șotii, încît începi să-ți faci griji pentru bărbații din acest sediu, amenințați se pare de pericolul segregării. Constați stupefiat că lipsește și fenomenul ”sîngelui nou”. Majoritatea consilierior președintelui sînt foști modești funcționărași din echipa lui Filat sau membri ai echipei lui de susținere.

În van însă vom căuta urmele unei conspirațiuni tenebroase la președinție menite să readucă în vizor cuplul politic Filat-Sandu. Mai credibilă ar fi teoria despre lipsa unui material uman adecvat cerințelor meritocratice ale președintelui țării. Tot ce a putut Maia Sandu scoate din mult elogiatele pepiniere de cadre harwardiene a fost o ceată de ipochimeni visători care cred că a administra o țară e echivalent cu organizarea unei mese rotunde. Astăzi Consiliul de Securitate al țării arată ca un club select al prietenilor lui Siegfried Mureșan. Cu tot respectul pentru diplomații străini dar vorbim de o instituție a cărei menire este să țină ușa închisă în fața adulmecărilor iscoditoare ale vajnicilor crai veniți din cele patru zări.

Toate aceste mărunte dar grăitoare șontîcăieli politice ale noului președinte sugerează un singur lucur – asistăm la un experiment cu un final incert. Maia Sandu își asumă treptat guvernarea în calitate de președinte și mizează pe lucruri exotice – feminizarea președinției, onegizarea Consiliului de Securitate, juristocratizarea deciziilor politice pe filiera Curții Constituționale și tergiversarea lor pînă în momentul sesizării acestui for neelectiv dar cu vot definitiv și aflat sub călcîiul ei. În cazul în care îi va reuși să încropească o nouă majoritate parlamentară în actualul legisltiv vor urmări o nouă ”sminteală” – un parlament declarat de Sandu nelegitim și corupt aflat în treabă și brusc devenit frecventabil datorită voturilor ”oligarhice” oferite ”cui trebuie”.

Totuși, experimentul este util. Oricum nu puteam scăpa de el pentru că și alte țări vecine trec prin experiențe similare. Ucrainenii și-au ales un președinte comediant, obligat să facă din film viață. Armenii – un jurnalist enfante terrible pus să poarte războaie reale. Moldovenii n-au rămas cu mult în urmă și au votat organizat pentru un președinte-femeie, specialistă în omlete și în filtre meritocratice.

Sîntem în epoca experimentelor.

Autor: Corneliu Ciurea

In this article