
O dublă tragedie a lovit comunitatea medicală din Iași. Doi medici rezidenți din cadrul secției de Gastroenterologie a Spitalului „Sfântul Spiridon” au murit la doar câteva săptămâni distanță. George Ștefan Tilă, în vârstă de 31 de ani, a decedat pe 28 martie, iar pe 13 aprilie, un coleg al său din aceeași secție a fost găsit fără suflare în propriul apartament.
Potrivit colegilor, cei doi medici lucrau într-un ritm epuizant, fiind nevoiți să muncească frecvent ture de până la 35 de ore. Deși conducerea spitalului respinge acuzațiile privind o legătură directă între suprasolicitare și cele două decese, Ministerul Sănătății din România a demarat o anchetă oficială.
Primul caz nu a ridicat suspiciuni, fiind considerat a avea cauze medicale preexistente. Însă al doilea deces a stârnit semne de întrebare. Deși inițial s-a suspectat un infarct, rezultatele preliminare ale autopsiei indică leziuni pulmonare, posibil cauzate de infecții respiratorii severe.
Conform medicilor, amândoi rezidenții, precum și mai mulți colegi, ar fi trecut recent prin infecții cu COVID-19 și gripă. În lipsa posibilității de a lua concediu medical, aceștia au continuat să lucreze, purtând măști. Mai mult, unul dintre tineri era sub tratament de chimioprofilaxie pentru contact cu tuberculoză.
Medicii rezidenți trag un semnal de alarmă cu privire la volumul uriaș de muncă și lipsa personalului. Ei spun că, pe lângă sarcinile medicale, ajung frecvent să suplinească și rolurile asistenților sau infirmierilor, lucru care le afectează grav sănătatea fizică și psihică.
„Este cea mai grea secție din spital. Patologia este severă, iar mortalitatea foarte ridicată. În fiecare an, unii rezidenți renunță la această specialitate pentru că nu fac față”, a declarat Anca Trifan, șefa Institutului de Gastroenterologie.
Un alt rezident a declarat că el și pacienții lui iau aceleași medicamente din cauza problemelor digestive cauzate de stres. În plus, unii colegi ar fi dezvoltat boli autoimune.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a cerut Colegiului Medicilor o anchetă amănunțită: „Este important să aflăm dacă suprasolicitarea și programul extenuant de muncă au avut un rol în acest deznodământ tragic.”
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!