Staţia terminus a microbuzelor de rută 103 şi 121 de la intersecţia str. Liviu Deleanu şi şoseaua Balcani, din sectorul Buiucani al capitalei, va fi strămutată în satul Dumbrava, comuna Truşeni. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potivit acestuia, Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie va modifica itinerarul rutelor de microbuz.
Săptămâna viitoare urmează să fie evacuate construcţiile provizorii (gheretele şi pavilioanele care erau amplasate la staţia terminus), în acel loc urmând să fie amenajat un scuar. În zona verde va fi instalat iluminatul public decorativ, precum și mobilierul urban (bănci și coșuri pentru gunoi)”, spune primarul.
Lucrările de amenajare a scuarului care se va extinde pe circa 24 de ari, va dura două luni.