Ion Ceban, despre ultimele proiecte începute: Celor de la BERD și BEI nu le venea a crede că se mișcă în sfârșit lucrurile

Mai multe proiecte de la naftalină au fost scose spre a fi duse până la capăt. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban. Acesta afirmă că unele...

Mai multe proiecte de la naftalină au fost scose spre a fi duse până la capăt. Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban. Acesta afirmă că unele lucrări au mers ca melcul până acum, iar altele în general au fost lăstate în voia sorții.

„Noi am scos de la natfalină mai multe proiecte foarte mari. Proiecte de milioane de euro. Stația de epurare- tot nămolul acel de jumătate de milion de metri cubi, de o frumusețe rară și miros specific. Lucrările întârziate semnificativ, pe proiectele de apeduct și canalizare același lucru, proiecte pe izolarea clădirilor. Abia acum am reușit să deblocăm cumva lucrările, inclusiv la consiliul municipal Chișinău. Celor de la BERD și BEI nu le venea a crede că se mișcă în sfârșit lucrurile. Dar noi am făcut o reevaluare. Acum am făcut solicitări de noi lucruri, în ceea ce ține de reabilitarea poțiunilor de drum și trotuarelor curților de bloc”, a declarat Ion Ceban în cadrul emisiunii Punctul pe Azi de la TVR Moldova.

Edilul a vorbit și despre crearea pe viitor a unui cartier nou, care să fie verde și ca la carte făcut.

„Suplimentar sunt 3 străzi magistrale pe care le considerăm cele mai importante în municipiul Chișinău, ca parte, eventual, următorul proiect cu instituțiile internaționale de finanțare.  Este vorba de Albișoara spre Calea Ieșilor, Mesager, reabilitarea cu tot cu infrastructură, cu tot cu rețele și crearea în acea zonă a unui nou cartier. Noi vrem ca acest să fie verde sigur, să nu fie o aglomerație de clădiri. După care strada Mircea cel Bătrân spre Bucovinei, pe care vrem să o dezvoltăm și să o modificăm. Și zona sectorului 5 pentru centura Chișinăului, care iarăși a fost întârziat din cauza la Covid-19. Proiectul trebuia să fie făcut cu Guvernul. Eu știu că ei s-au apucat de o porțiune. Au examinat mai multe lucruri, dar probabil că ar trebuie să mai așteptăm un pic, pentru că pe partea de creditare am avut unele probleme”, a conchis acesta.

Amintim că în ședința CMC de săptămâna au fost votat crearea mai multor grupuri de lucru, care să începă să pună pe hârtie regulele de implimentare a unor proiecte de infrastructură.

In this article