Două cazuri noi de gripă au fost înregistrate săptămâna trecută în Capitală. Starea pacienților este de gravitate medie.
Informațiile au fost prezentate luni, 16 decembrie, la ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău de șeful Direcției asistență socială și sănătate, Tatiana Bucearschi.
Potrivit sursei citate, cazurile noi de gripă de tip AH1N1 au fost confirmate de laborator.
Tatiana Bucearschi a precizat că în capitală continuă vaccinarea antigripală a persoanelor din grupurile de risc. Astfel, pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie, în instituțiile medico-sanitare din municipiu au fost repartizate 24 de mii de doze de vaccin antigripal și până la 11 decembrie au fost vaccinate peste 10 mii de persoane.
Totodată, săptămâna trecută, în capitală s-au înregistrat peste 2400 de cazuri noi de infecții acute ale căilor respiratorii superioare. 68 de pacienți au fost internați din această cauză, cei mai afectați fiind copiii.