Doi indivizi, reținuți după ce au răpit și șantajat un bărbat din Ialoveni

oi bărbați din Ialoveni au fost reținuți de oamenii legii după ce au răpit și amenințat cu moartea un bărbat. Agresorii au fost puși sub învinuire, urmând a...

oi bărbați din Ialoveni au fost reținuți de oamenii legii după ce au răpit și amenințat cu moartea un bărbat. Agresorii au fost puși sub învinuire, urmând a fi adresate demersuri privind aplicarea măsurii preventive -arestul preventiv, anunță Procuratura Generală.

Potrivit materialelor cauzei, la 10 august 2022, învinuiții, doi bărbați de 37 și, respectiv, 38 de ani, acționând într-un mod samavolnic, de depistare a persoanelor care i-au sustras o bovină unuia din ei, s-au deplasat la domiciliul victimei și, sub un pretext inventat, l-au dus la domiciliul unuia din învinuiți. Ajunși la destinație, cei doi au bătut victima, după care l-au legat de gât cu o funie și l-au târât în beciul din gospodărie, impunându-l să recunoască furtul.

Ulterior, aceștia l-au stropit pe bărbat cu o substanță ușor inflamabilă, amenințându-l că dacă nu recunoaște sustragerea, îl vor incendia. În consecință, victima a fost nevoită să declare că ea a sustras bovina.

Ca urmare, cei doi au legat victima de un scrânciob și au continuat să o maltrateze, iar unul din învinuiți, a scos o armă de vânătoare cu care, inițial a efectuat o împușcătură în aer, mai apoi i-a pus țeava acestei arme victimei la tâmplă și i-a solicitat transmiterea sumei de 13000 lei, menționând că în cazul nerecuperării imediate a prejudiciului pretins, următoarea împușcătură o va primi în cap. În rezultatul amenințărilor, victima a transmis suma de 10900 lei.

Pe faptul circumstanțelor stabilite, a fost începută urmărirea penală în temeiul a patru componențe de infracțiuni: răpirea unei persoane; vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale și a sănătăţii; ameninţarea cu omor; șantajul.

Luni, 23 ianuarie, învinuiții au fost reținuți de procurorii Procuraturii Ialoveni și puși sub învinuire.

In this article