Un tânăr de 37 de ani din satul Thigeci, raionul Leova, a fost reținut în cadrul unei operațiuni speciale a poliției, pentru șantaj. Acesta este bănuit că ar fi pretins, împreună cu fratele său aflat peste hotare, 8 500 de euro de la o femeie, amenințând-o că vor publica imagini intime ale acesteia pe internet. Dacă va fi găsit vinovat, individul riscă închisoare de până la 10 ani cu amendă de până la 117 500 de lei.
Potrivit polițiștilor de investigație, principalul suspect este un bărbat de 35 de ani, aflat peste hotarele țării, care ar fi șantajat victima prin aplicația „WhatsApp” mai bine de o lună, timp în care a obținut de la femeie imagini foto și video în ipostaze intime.
Apoi, acesta ar fi amenințat-o cu moartea și a șantajat-o că va distribui pe rețelele de socializare materialele video și fotografiile obținute, cerând să i se plătească suma de 8 500 euro.
Bărbatul de 35 de ani, locuitor al satului Tigheci, raionul Leova, a nimerit în vizorul polițiștilor după ce aceștia ar fi primit o informație operativă, iar ulterior victima, o femeie de 56 de ani, a depus o plângere precum că este șantajată de un individ.
Între timp, în această schemă suspectul l-a implicat și pe fratele său de 37 de ani, care avea rolul de a primi banii de la victimă.
În urma măsurilor speciale de investigații întreprinse de polițiști (interceptarea comunicărilor, urmărirea vizuală, etc.), la 4 noiembrie, fratele suspectului, bărbatul de 37 de ani, a fost reținut în flagrant pe o stradă din Chișinău, în timp ce primea de la victimă 20 de mii de lei.
Poliția a publicat o scurtă secvență audio în care unul dintre suspecți o amenință pe victimă, dar și imagini din timpul reținerii. În primele secunde se vede că cel care primește bani de la victimă este îmbrăcat într-o geacă neagră, apoi polițiștii rețin același bărbat, dar deja îmbrăcat într-o geacă galbenă.
Bărbatul a declarat că a fost îndrumat să-și schimbe haina „de cel care l-a trimis după bani”.
Poliția menționează că banii au fost transmiși sub controlul polițiștilor și supravegheați până la ridicare.
Acesta a fost reținut pentru 72 de ore, fiind suspectat de șantaj. Mai mult, în cadrul cercetărilor s-a stabilit că acesta era anunțat în căutare de IP Leova.
Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 10 ani cu amendă de la 92 500 la 117 500 de lei.
Fratele mai mic, principalul suspect în acest caz, nu a fost reținut, deoarece nu se află în țară.
În continuare, oamenii legii examinează toate circumstanțele în scopul acumulării probelor pertinente și concludente pentru cauză.
Acțiunile de documentare și reține au fost desfășurate de ofițerii Direcției investigații „Nord” a Inspectoratului Național de Investigați, în comun cu polițiștii de la Drochia și cu suportul mascaților de la Brigada de Poliție Specială „Fulger”.