Doi bărbați, cu vârste de 32 și 48 de ani, au fost arestați pentru o perioadă de 30 de zile, fiind suspectați de comiterea unui furt dintr-un apartament situat în sectorul Centru al capitalei.
Incidentul a fost semnalat de către proprietarul locuinței, un bărbat de 35 de ani, care a raportat că din apartamentul său au dispărut sume de bani și diverse bunuri materiale. Prejudiciul total cauzat a fost evaluat la aproximativ 28.800 de lei.
Potrivit informațiilor oferite de poliție, suspecții ar fi pătruns în locuință pe timp de zi, prin culegerea de chei. Datorită măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să îi identifice și să îi rețină pe cei doi.
În urma perchezițiilor, polițiștii au găsit asupra lor o parte din bunurile furate, dar și un pistol pneumatic, pentru care nu aveau acte permisive, cartușe și pachețele de tip zip-lock care conțineau substanțe asemănătoare drogurilor.
Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de furt riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 4 ani. Ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele acestui caz.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!