Dodon, despre inițiativa Maiei Sandu de a anula indexarea pensiilor de două ori pe an: Este o greșeală!

Liderul PSRM, Igor Dodon, a criticat inițiativa președintelui Maia Sandu de a anula indexarea pensiilor de două ori pe an. În cadrul unei Ediții Speciale...

Liderul PSRM, Igor Dodon, a criticat inițiativa președintelui Maia Sandu de a anula indexarea pensiilor de două ori pe an. În cadrul unei Ediții Speciale la Prime TV, Dodon a declarat că acest proiect este o greșeală.

„Eu consider că este o greșeală să anulăm indexarea de două ori pe an a pensiilor. Noi am luptat pentru acest proiect de lege mai mult timp, iar echipa Maiei Sandu a încercat să blocheze acest proiect în 2019, de mai multe ori”, a declarat Dodon.

Liderul socialiștilor a explicat care este diferența dintre proiectul propus de PSRM și cel al președintelui Sandu.

„În acest an, dat fiind faptul că la 1 aprilie indexarea se primește mică, proiectul nostru care vine, înregistrat și sper să fie votat în regim de urgență, presupune la 1 aprilie indexarea să fie 3,89%, iar la 1 octombrie prognozele arată că trebuie să fie indexare cu 3,2%, sumat 7,1%. Maia Sandu propune anularea indexării din octombrie și să avem doar o indexare de 3,7%”, explică Dodon.

Precizăm că la inițiativa ex-președintelui țării, Igor Dodon, la 1 aprilie pensionarii vor primi un ajutor unic de 1000 de lei.

In this article