Discuții între Maia Sandu și cetățenii moldoveni aflați la Bruxelles

La Bruxelles, Prim-ministrul Maia Sandu a avut, în seara zilei de 3 iulie, o întâlnire cu cetățenii noștri aflați în Belgia. Discuțiile au purtat un caracter optimist în...

La Bruxelles, Prim-ministrul Maia Sandu a avut, în seara zilei de 3 iulie, o întâlnire cu cetățenii noștri aflați în Belgia. Discuțiile au purtat un caracter optimist în legătură cu învestirea unui guvern proeuropean la Chișinău, care are datoria și obligația să avanseze agenda europeană și să apropie nivelul de viață din Moldova de cel european, transmite Breaking News.

Concetățenii noștri au venit cu propuneri de implicare și utilizare a experienței și profesionalismului celor din diasporă, printre care crearea unei platforme dedicate unde ei ar putea să-și ofere sprijinul și să participe la pregătirea și implementarea diverselor proiecte. Discuțiile, care au durat aproape 3 ore, au vizat și subiecte concrete din domenii specifice – reformele în justiție, proiectele în energie, crearea condițiilor pentru creșterea investițiilor străine, lupta cu evaziunea fiscală.

În acest context, a fost menționat proiectul lansat de societatea civilă plus373 prin care grupul de inițiativă și-a propus să adune o bază de date cu talente manageriale care ar putea fi utilizată de Guvernul de la Chișinău pentru pozițiile importante din stat. Guvernul condus de Maia Sandu susține aceasta inițiativă și va utiliza tot sprijinul oferit în acest sens.

 

In this article


Join the Conversation