Directorul unei pieţe, reţinut de procurori şi CNA pentru trafic de influenţă

Directorul unei pieţe din capitală a fost reţinut de către ofiţerii CNA, fiind bănuit de trafic de influenţă. Acesta, potrivit denunţătorului, i-ar fi cerut 8000 de euro...

Directorul unei pieţe din capitală a fost reţinut de către ofiţerii CNA, fiind bănuit de trafic de influenţă. Acesta, potrivit denunţătorului, i-ar fi cerut 8000 de euro pentru a-l aranja ca pădurar în cadrul Întreprinderii silvo-cinegetice Străşeni, transmite Breaking News.

În conformitate cu materialele cauzei, denunţătorul ar fi mers la primarul din Căpriana, Străşeni, cu rugămintea de a-l ajuta să obţină postul de pădurar în cadrul Întreprinderii silvo-cinegetice Străşeni. La rândul său, fostul edil i-ar fi spus că ar putea să-l ajute prin intermediul unui amic, care este în relaţii apropiate cu factori de decizie ai Agenţiei Moldsilva.

După ce a făcut cunoştinţă cu intermediarul, denunţătorul i-ar fi transmis 8000 de euro pentru influenţarea angajaţilor Agenţiei Moldsilva. Problema însă nu s-a mai rezolvat, motiv pentru care păgubitul s-a adresat la CNA. Ofiţerii CNA au deschis un dosar pentru trafic de influenţă şi l-au reţinut pe directorul pieţei pentru 72 de ore.

Potrivit legislaţiei în vigoare, acesta riscă o amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 6 ani. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

 

In this article

Join the Conversation