Din cauza lui Sandu-Candu-Plaha-Șor profesorii ar putea rămâne fără salarii, deja în august

Începând cu luna august, profesorii ar putea să nu-și mai primească salariile dacă deputații PAS, PPDA, Șor și Pro Moldova, nu vor susține rectificările la bugetul de stat,...

Începând cu luna august, profesorii ar putea să nu-și mai primească salariile dacă deputații PAS, PPDA, Șor și Pro Moldova, nu vor susține rectificările la bugetul de stat, aprobate de Guvern prin asumare de răspundere. Premierul Ion Chicu a explicat că în acea rectificare sunt incluse și 175 de milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor de personal în Educație.

”Dacă din cauza voastră, stimați deputați, în august sau septembrie profesorii nu primesc salarii, asumați-vă. Dacă se ajunge la așa situație, vă promit că rămâneți și voi fără finanțare. Așa, ca să ”fiți alături de oameni””, a scris premierul pe pagina sa de Facebook.

Șeful Guvernului se arată consternat de iresponsabilitatea de care dau dovadă deputații din opoziție, care boicotează ședințele Parlamentului. Cu toate acestea, Chicu susține că va veni în Legislativ de câte ori va fi nevoie pentru a prezenta rectificările bugetare ce prevăd un șir de măsuri sociale ce îi vizează pe medici, profesori, pensionari, oamenii de afaceri, agricultori.

”Culmea ridicolului și iresponsabilității în Parlamentul Republicii Moldova. Deja 3 ședințe la rând sunt boicotate de unii deputați trimiși de Oameni în Parlament să muncească, nu să fugă de prim-ministru. Firește, deoarece promovez proiecte absolut necesare pentru Oameni, voi merge în Parlament și joi, și vineri, și de oricâte ori va fi necesar. Ia să vedem cât vor fugi de mine…Vă aștept joi la locul de muncă, stimați deputați. Nu fugiți”, a scris premierul.

Amintim, deputații din partidele Maiei Sandu, ai lui Andrei Năstase, din grupul Candu și Șor refuză să participe la ședințele Parlamentului, unde premierul urmează să prezinte asumarea de răspundere a Guvernului pe mai multe legi, inclusiv Legea bugetului de stat, Legea cu privire la sistemul unitar de salarizare și legile asigurărilor obligatorii de asistență medicală și asigurărilor sociale de stat.  La aceste ședințe sunt prezent doar deputații din PSRM și PDM.

In this article