Din 1 aprilie, se majoreaza salariile medicilor

Din 1 aprilie 2020, salariile angajaților din sistemul medical se vor majora cu 10 la sută. Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat, în cadrul...

Din 1 aprilie 2020, salariile angajaților din sistemul medical se vor majora cu 10 la sută. Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat, în cadrul unei emisiuni la NTV Moldova, că aceste majorări vizează absolut tot personalul medical: medicii, asistenții medicali, infirmierele, personalul auxiliar.

”Dacă vom găsi și alte surse financiare promitem că vom direcționa aceste surse pentru consolidarea financiară a motivării pentru personalul medical”, a declarat ministrul.

Astfel, din 1 aprilie 2020, medicii de familie cu o vechime în specialitate de până la 10 ani vor ridica un salariu de 7 160 de lei, cu vechimea de 10 la 20 ani  – 7 800 de lei și mai mare de 20 ani – 8 440 de lei.

Medicii din asistența medicală urgentă prespitalicească cu o vechime în specialitate de până la 10 ani vor primi un salariu lunar de 5 720 de lei, de 10 la 20 ani – 6 290 de lei și mai mare de 20 ani – 6 880 de lei.

Personal medical cu studii medii de specialitate din asistenţa medicală primară și asistența medicală urgentă prespitalicească; asistent medical comunitar cu o vechime în specialitate de până la 10 ani va ridica, din 1 aprilie 2020, un salariu de 4 240 de lei, de 10 la 20 ani – 4 620 de lei și mai mare de 20 ani – 5 010 lei.

In this article


Join the Conversation