Deputat socialist: Majorările cu care se poate ”lăuda” Guvernul Maiei Sandu se referă la taxe și impozite

Deputatul PSRM Grigore Novac se arată nedumerit de ipocrizia celor de la PAS și PPDA, care au criticat inițiativele președintelui Igor Dodon de a dubla salariile lucrătorilor medicali...

Deputatul PSRM Grigore Novac se arată nedumerit de ipocrizia celor de la PAS și PPDA, care au criticat inițiativele președintelui Igor Dodon de a dubla salariile lucrătorilor medicali și de a aloca o indemnizație de 700 de lei pensionarilor. Socialistul îi amintește liderului PAS, Maia Sandu, că atunci când era premier a majorat doar impozitele și prețurile, și a refuzat categoric să susțină propunerile menite să îmbunătățească viața oamenilor.

Parlamentarul se întreabă, într-o postare pe pagina sa de Facebooc, cât de tare trebuie să urăști acest popor, inclusiv sutele de mii de pensionari și zecile de mii de angajați în sistemul medical, ca să critici inițiativele președintelui țării.

”Partidele Maiei Sandu și al lui Andrei Năstase, cât au fost la guvernare anul trecut, au reușit doar să taie din cheltuieli pentru drumuri, pentru medicină, pentru tinerele familii care își doresc prima casă. Majorările cu care se poate ”lăuda” Guvernul Maiei Sandu se referă la taxe și impozite, la tarifele pentru energia electrică, la prețurile care anul trecut au luat-o razna în plin sezon agricol. Toți își amintesc isteria Maiei Sandu anul trecut, când striga că Guvernul n-are bani să dea câte 700 de lei pensionarilor de Crăciun”, a scris deputatul.

Novac remarcă că, ulterior, Guvernul Chicu a găsit sursele necesare pentru ca sute de mii de pensionari să primească câte 700 de lei la sărbătorile de iarnă și la fel o va face și acum.

” O să identificăm și sursele financiare necesare pentru a dubla, în etape, salariile pentru toți angajații în sectorul medical, în ciuda celor din opoziție”, a menționat deputatul.

Președintele Igor Dodon a venit cu mai multe inițiative, prin care a propus ca în acest an să fie dublate salariile tuturor lucrătorilor din sistemul de sănătate, iar pensionarilor cu o pensie de până la 3000 de lei să le fie acordat câte un ajutor de 700 de lei. Inițiativele șefului statului au fost criticate de opoziția PAS și PPDA. În opinia partidelor conduse de Sandu și Năstase, aceste propuneri sunt populiste și electorale.

In this article