Deconspirarea unei scheme de proxenetism

Procuratura municipiului Bălți, împreună cu ofițerii de investigații din cadrul Direcției „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații, au anihilat o schemă de îndemnare și înlesnire a persoanelor de...

Procuratura municipiului Bălți, împreună cu ofițerii de investigații din cadrul Direcției „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații, au anihilat o schemă de îndemnare și înlesnire a persoanelor de gen feminin, originare din Republica Moldova, la practicarea prostituției în Republica Cehă.
Astfel, în cadrul măsurilor efectuate pe o cauză penală investigată în baza art. 220 alin. (2) lit. a), c) din Codul penal – proxenetismul, s-a stabilit faptul că, în perioada lunilor iunie – octombrie ale anului curent, o persoană de gen feminin, cu vârsta de 49 de ani, originară din raionul Florești, urmărind scopul tragerii de foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei, a căutat și a îndemnat la prestarea serviciilor sexuale în Republica Cehă, sub patronajul său, persoane de gen feminin, selectând trei tinere, locuitoare a municipiului Bălți.
În vederea stimulării interesului persoanelor care urmau să presteze serviciile sexuale, le-au fost explicate facilitățile și avantajele activității de prestare a serviciilor sexuale în Republica Cehă, unde vor obține câștiguri financiare mari (50 % din banii oferiți de fiecare client) și, în continuare, în scopul înlesnirii activității respective, figuranta a organizat transportarea celor trei tinere în Cehia.
Ca rezultat, la data de 18.10.2022, cu o tânără îndemnată, figuranta a fost reținută în flagrant, în timpul deplasării cu autobusul pe ruta Chișinău – Plzen (Republica Cehă). Fiind efectuată percheziția corporală și la domiciliul figurantei, au fost depistate: un carnet cu careva calcule distribuite pe diferite perioade ale zilelor; cartele de vizite cu numere de telefoane străine și nume de persoane de gen feminin, cartele de vizite cu numerele de telefoane străine ale figurantei, conversațiile cu tinerele îndemnate și fotografiile pașapoartelor acestora.
Apreciind circumstanțele stabilite, figuranta a fost reținută pe un termen de 72 de ore, și fiind audiată în calitate de bănuit, a refuzat să facă declarații.
La moment se întreprind acțiuni de urmărire penală, în vederea stabilirii altor complici și a tuturor persoanelor îndemnate la practicarea prostituției.
Despre desfășurarea urmăririi penale, vom reveni suplimentar.
Notă:
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată, până când vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
In this article