Recent judecătoria Soroca a examinat cazul unui tânăr, care ar fi întreținut relații sexuale cu cumnata, când aceasta avea abia 15 ani. În instanță inculpatul a recunoscut din start vina, dar a menționat că relațiile au fost benevole, cu acordul minorei, fără agresiuni fizice sau psihice, mai ales că partea vătămată nu are nici o pretenție față de el.
În instanță, tânăra a povestit: “…la început, cu soțul surorii erau în relații obișnuite. Mai apoi, față de el au apărut sentimente și din partea lui la fel. S-a întâmplat așa, că au făcut dragoste împreună. Prima dată a făcut dragoste când nu era nimeni acasă. S-a întâmplat până la Revelion, de comun acord. Băuturi alcoolice nu au întrebuințat. S-a produs acest lucru în camera de baie. A doua oară s-a întâmplat acasă, în camera comună. După aceasta a întreținut relații de mai multe ori, cel mai des se întâmpla acasă. Coordonau din timp, când să se întâlnească. Nu a povestit nimănui despre relațiile sale. Ea a înțeles că cumnatul o iubește, pentru că îi acorda atenție, era gelos față de alți bărbați, mai ales față de aceia care îi scriau pe rețelele de socializare. Când naviga în telefon, îi zicea că nu trebuie să corespondeze cu ei, pentru că el o iubește și ștergea toate mesajele. Când se certau, mereu îi spunea că o iubește, îi cumpăra produse, bomboane. Despre relația lor s-a aflat doar atunci, când i s-a cerut mâna, adică s-a căsătorit cu un alt băiat. Atunci el a povestit despre tot din gelozie. Și ea a povestit despre relația lor, pentru că a realizat faptul că a greșit și, astfel, a ruinat viața surorii sale.”
Dovezile acumulate în cadrul urmăririi penale și examinate în instanța de judecată, au demonstrat vinovăția inculpatului în baza art.174 alin.(1) Cod penal, care prevede pedeapsa de la 2 la 5 ani închisoare. Circumstanțe atenuante pentru inculpat sunt: săvârșirea pentru prima dată a unei infracțiuni mai puțin grave, săvârșirea infracțiunii de către o persoană care a atins vârsta de 18 ani, dar nu a atins vârsta de 21 de ani și recunoașterea vinovăției.
Instanța a decis în baza art.90 Cod penal pedeapsa aplicată de închisoare să nu fie executată,dacă în termenul de probă de 2 (doi) ani condamnatul nu va săvârși o nouă infracțiune și prin comportarea sa exemplară va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.
sursa: https://jsr.instante.justice.md