Cum un deputat PAS speculează pe seama unui posibil deces al medicilor, pentru a-și face imagine

Deputatul PAS, Lilian Carp, a prevestit moartea medicilor moldoveni din cauza COVID-19. De la tribuna Parlamentului, acesta a declarat că „cel mai grav este atunci, când moare...

Deputatul PAS, Lilian Carp, a prevestit moartea medicilor moldoveni din cauza COVID-19. De la tribuna Parlamentului, acesta a declarat că „cel mai grav este atunci, când moare primul medic”, sugerând, astfel, că viața celorlalți oameni este mai puțin importantă.

Pentru a fi mai auzit și pentru a ține un discurs mai patetic, Lilian Carp a repetat de câteva ori că medicii, care luptă pentru viața pacienților infectați de COVID-19, ar putea deceda. „Când moare primul medic, înseamnă că este cu un om sau o persoană mai puțin, care poate să dea ajutor”, se arată în discursul lui Carp, bazat pe povestea drobului de sare.

Amintim că și liderul PAS, Maia Sandu a încercat să-și facă imagine pe seama crizei provocate de COVID-19. Aceasta, în cadrul unei conferințe de presă, a făcut-o pe medicul-infecționist și le-a dat sfaturi oamenilor cum să se protejeze de coronavirus. mai mult, Sandu i-a îndemnat pe moldovenii din Italia să revină acasă.  Liderii de opinie au taxat-o dur pe Maia Sandu pentru acest mesaj și i-au sugerat să nu-și facă PR pe seama unei drame mondiale.

In this article