Scandal cu țipete și înjurături, pe o stradă din sectorul Botanica al capitalei. Un grup de taximetriști au prins o clientă care i-ar fi amăgit de bani.
Se pare fata este bine cunoscută de taximetriștii din Chișinău, iar din spusele acestora, cel puțin 20 de șoferi au ajuns victimele ei. Aceasta ar acționa mereu după aceeași schemă. Comandă o mașină, iar pe drum roagă șoferul să oprească în fața unui magazin sau farmacie, spunând că are nevoie să cumpere ceva. Fata cere bani de la taximetriști, spunând că nu are la ea, însă când vor ajunge la destinația finală, mama va ieși și va achita comanda, plus ăi va întoarce și banii împrumutați. După ce mai mulți șoferi s-au plâns că au nimerit în capcana tinerei, aceștia au prins-o într-un taxi, în care ar fi încercat să-l ducă de nas pe încă un conducător auto.
Totul s-a întâmplat în data de 22 aprilie, pe strada Nicolae Zelinski din sectorul Botanica. La fața locului s-au adunat mai mulți taximetriști, care au început să o acuze pe tânără. La rândul ei, fata încerca să demonstreze că nu ar fi intenționat să amăgească pe nimeni, iar mama ei urma să aducă banii
Cert este că tânăra a mai nimerit anterior pe mâna oamenilor legii pentru așa gen de escrocherii. În noiembrie 2019, s-a produs un caz asemănător. Tânăra, cu un copil în brațe ar fi cerut de la taximetrist 300 de lei, spunând că-i va întoarce mama acesteia, atunci vor ajunge la destinație. Împreună cu costul călătoriei, tânăra-i datora șoferului 500 de lei. Acesta intenționa să intre în bloc și să-l lase pe conducătorul auto să aștepte afară. Doar că bărbatul nu s-a lăsat păcălit.
Atunci poliția s-a autosesizat pe caz și urma ca fata suspecta să fie trasă la răspundere. De acestă dată, însă taximetriștii nu s-au adresat la poliție, încercând să clarifice situația de sine stătător. Nu se știe cum s-a finalizat conflictul, cert este că tânăra se află acum în lista neagră a companiilor de taxi.