Un bărbat de 27 ani, originar din localitatea Dondușeni, raionul Dondușeni, suspectat de omor, comis în anul 2020, a fost reținut în Italia și extrădat autorităților din R. Moldova. Acesta riscă detenție pe viață.
Suspectul, împreună cu un alt bărbat, pe 19 decembrie 2020, ar fi consumat băuturi alcoolice și și-au amintit despre niște conflicte anterioare dintre ei și victimă.
În consecință, aceștia s-au deplasat la domiciliul bărbatului și i-au aplicat mai multe lovituri, după care au plecat de la locul infracțiunii. Victima a decedat ulterior.
Potrivit oamenilor legii, pe 23 decembrie 2020 a fost reținut unul dintre suspecți, cu vârsta de 29 de ani, din aceeași localitate. Acesta a fost condamnat la 13 ani și 6 luni de închisoare, iar complicele acestuia a fost anunțat în căutare internațională.
La începutul lunii aprilie 2021, bărbatul a fost reținut și arestat în orașul Pavia, regiunea Milano din Italia.
Pe 4 noiembrie curent, suspectul, reținut și arestat de către autoritățile Italiene, a fost extrădat în Republica Moldova și plasat în arest.
Dacă va fi găsit vinovat, riscă pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viaţă.