
Consilierul municipal din partea Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Corneliu Pântea, susține că Planul Urbanistic Zonal (PUZ) aflat în dezbatere la Chișinău reprezintă un document strategic pentru dezvoltarea capitalei și ar trebui votat de Consiliul Municipal.
Acesta afirmă că actele aprobate de Consiliul Municipal în anul 2022 au rămas în vigoare, fapt confirmat ulterior de instanțele de judecată, deși au fost contestate la acel moment.
Potrivit lui Pântea, situația actuală este diferită, întrucât PUZ-ul ar fi fost avizat de toate ministerele și instituțiile centrale de resort, ceea ce îi conferă, în opinia sa, legitimitate suplimentară.
„Dacă acest proiect nu va fi susținut, înseamnă că unii votează împotriva unui document aprobat chiar de propriile structuri guvernamentale”, a declarat consilierul MAN.
El a precizat că documentul nu se referă doar la construcția unui drum, ci vizează dezvoltarea strategică a municipiului Chișinău, inclusiv extinderea orașului, realizarea unei centuri de ocolire și reducerea traficului din centrul capitalei.
De asemenea, Corneliu Pântea susține că proiectul este elaborat în conformitate cu normele legale și cu angajamentele asumate de autorități împreună cu BERD și BEI.
Consilierul a făcut apel la membrii Consiliului Municipal Chișinău să susțină adoptarea PUZ-ului, pe care îl consideră important pentru dezvoltarea pe termen lung a capitalei.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

