Prestațiile sociale pentru copiii cu dizabilități vor fi acordate în mod automat, fără a fi necesară depunerea unei cereri în prealabil. Același mecanism va fi și în cazul prestațiilor sociale oferite familiilor cu copii. Un PROIECT de lege care prevede acest lucru a fost examinat la ședința de astăzi a Comisiei protecție socială, sănătate și familie și va fi propus spre aprobare în prima lectură în plenul Parlamentului.
Prestațiile vor fi stabilite în mod automat de Casa Națională de Asigurări Sociale, în baza informațiilor disponibile în sistemele informaționale naționale. Astfel, va fi exclusă obligativitatea de depunere a cererii și a documentelor confirmative pentru a beneficia de aceste prestații sociale.
Autorii propun facilitarea procesului de acordare a prestațiilor sociale pentru copiii cu dizabilități severe, accentuate sau medii de până la 18 ani. Totuși, în cazul în care copilul este reprezentat de către altcineva decât mama, va fi necesară depunerea cererii de către persoana care îl reprezintă (tata, tutorele, curatorul). Aceleași facilități vor fi valabile și pentru acordarea indemnizației unice la naștere și a indemnizației pentru creșterea copilului.
Potrivit datelor statistice, în anul 2024, de aceste facilități vor beneficia 33 115 mame care vor primi indemnizație unică la naștere, precum și 114 346 de copii, care vor beneficia de indemnizații lunare până la vârsta de 2 sau de 3 ani. Totodată, va fi facilitat procesul de obținere a dreptului la prestații sociale pentru aproximativ 2 300 de copii cu dizabilități.
Proiectul de lege a fost elaborat de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.