„Consolidăm capacitatea instituțională în promovarea egalității de gen”, IGP

La 22 aprilie curent, în incinta Inspectoratului General al Poliţiei a avut loc ședința Grupului coordonator gender, fondat în scopul realizării prevederilor Legii cu privire la asigurarea egalităţii...

La 22 aprilie curent, în incinta Inspectoratului General al Poliţiei a avut loc ședința Grupului coordonator gender, fondat în scopul realizării prevederilor Legii cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, precum şi implementării politicilor în domeniul gender în cadrul Poliţiei, transmite Breaking News.

Obiectivul prioritar al şedinţei a constituit planificarea şi implementarea unui cumul de acțiuni proactive care necesită a fi întreprinse de către Grupul coordonator gender și subdiviziunile Poliției – pentru consolidarea capacităţii instituționale a Poliţiei Naţionale în promovarea egalității de gen, cum ar fi: instruirile, prevenirea discriminării, hărțuirii sexuale, mediatizarea profesiei de polițist, combaterea stereotipurilor, precum și îmbunătățirea condițiilor de lucru și concilierea vieții personale și profesionale.

Menționăm că egalitatea de gen și abilitarea femeilor reprezintă una dintre cele mai importante aspecte în procesul de realizare a reformei Poliției.

 

 

 

In this article


Join the Conversation