Condamnat la închisoare pentru că și-a făcut din propriul apartament, speluncă pentru consumul de droguri

Procuratura municipiului Chișinău a reprezentat acuzarea de stat într-o cauză pornită pentru săvârșirea unei infracțiuni, care s-a soldat cu pronunțarea unei sentințe de condamnare. Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei...

Procuratura municipiului Chișinău a reprezentat acuzarea de stat într-o cauză pornită pentru săvârșirea unei infracțiuni, care s-a soldat cu pronunțarea unei sentințe de condamnare.

Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 18 mai 2023, un bărbat de 39 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru organizarea unei spelunci pentru consumul drogurilor, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, având scopul organizării şi întreţinerii unei spelunci pentru consumul drogurilor, a pus la dispoziţia mai multor persoane apartamentul său, permiţând acestora accesul în spaţiul respectiv şi punându-le la dispoziţie seringi şi aparate confecţionate artizanal destinate consumului de droguri.

La 27 iulie 2022, aproximativ la ora 07:00, a fost efectuată percheziţia în apartamentul indicat de către angajații Inspectoratului de Poliție Buiucani, acţiune în cadrul căreia au fost depistate şi ridicate mai multe obiecte.

Acţiunile infracţionale ale inculpatului au generat multiple plângeri ale locatarilor blocului locativ, care au invocat prezența permanentă în bloc a persoanelor aflate în stare de ebrietate narcotică, prezenţa unui miros specific consumului de substanţe narcotice şi medicamente, precum şi a conflictelor frecvente dintre aceste persoane, gălăgiei şi a dezordinii.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

In this article