Condamnat la 5 ani reali pentru tentativă de contrabandă spre România, pe Prut, cu barca pneumatică

La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), un bărbat urmează să execute 5 ani de detenție în închisoare pentru tentativă de contrabandă cu aproape...

La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), un bărbat urmează să execute 5 ani de detenție în închisoare pentru tentativă de contrabandă cu aproape 200.000 țigări, evaluate la circa 230.000 lei (valoarea în vamă).

Fapta a avut loc în aprilie 2021, la punctul de trecere al frontierei din Cuhnești, Glodeni. Atunci, intenția infracțională a bărbatului cu vârsta de 27 de ani a fost dată în vileag de grăniceri, în timp ce traversa în înot râul Prut, în scopul verificării prezenței patrulei de partea cealaltă a râului. După reținere, la solicitarea procurorilor PCCOCS, acesta a fost plasat în arest preventiv, care a fost prelungit până la trimiterea dosarului în judecată. În ceea ce privește a doua persoană care a participat la comiterea infracțiunii, aceasta a fost anunțată în căutare.

Hotărârea pronunțată de Judecătoria Drochia, sediul Glodeni poate fi contestată la instanța de apel, iar până aceasta devine finală, persoana condamnată se prevalează de prezumția nevinovăției.

In this article