Condamnat la 14 ani de închisoare pentru vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care a provocat decesul victimei

La 27 aprilie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Hâncești, sediul Central, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Hâncești.       Astfel, potrivit sentinței, un bărbat...

La 27 aprilie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Hâncești, sediul Central, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Hâncești.      

Astfel, potrivit sentinței, un bărbat în vârstă de 37 de ani, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care a provocat decesul victimei (art. 151 alin.(4) din Codul penal), stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de 14 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Instanța a mai dispus, ca pentru cumul de sentințe, inculpatului să îi fie stabilită definitiv pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 14 ani și 6 luni, cu executarea în penitenciar de tip închis (prin sentința anterioară,  emisă de Judecătoria Strășeni, sediul Central din 02.10.2019, inculpatul a fost condamnat pentru huliganism).

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul, la 07.05.2021, aproximativ ora 04:00, aflându-se în domiciliul unui consătean, într-un sat din raionul Hâncești, acționând cu intenție directă și având drept scop provocarea leziunilor corporale ultimului, i-a aplicat multiple lovituri cu diferite obiecte dintre care și cu o sticlă în regiunea capului, cauzându-i bărbatului, conform raportului de expertiză judiciară – leziuni corporale externe și interne, calificate în ansamblu drept vătămări corporale periculoase pentru viață. Peste o săptămână, victima a decedat la spital.

Medicii legiști au concluzionat că între leziunile menționate și decesul victimei există o legătură de cauzalitate directă.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

In this article