La 10 februarie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Anenii Noi, sediul Central, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Anenii Noi.
Potrivit sentinței, un bărbat în vârstă de 69 de ani, a fost condamnat la 12 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru săvârșirea infracțiunii de omor intenționat (art. 145 alin. (1) din Codul penal).
În rezultatul acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigație, întreprinse de angajații Procuraturii raionului Anenii Noi și ai Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, s-a stabilit, că la data de 21 decembrie 2021, după miezul nopții, inculpatul, în timp ce se afla la domiciliul său, a intrat în conflict cu un vechi prieten, cauzat de consumul de alcool, în cadrul căruia, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, datorită stării de ebrietate, a luat de pe masă cuțitul de bucătărie și l-a înjunghiat pe bărbat de două ori în regiunea gâtului și o dată în regiunea feței. În rezultatul acțiunilor făptuitorului, victima a decedat la fața locului.
Inculpatul a pledat nevinovat.
Precizăm că, în privința inculpatului, instanța de judecată a înlocuit măsura preventivă de liberare provizorie sub control judiciar cu măsura arestării preventive, cu reținerea inculpatului din sala de judecată.
La pronunțarea sentinței, instanța a dispus încasarea din contul inculpatului în contul bugetului de stat a sumei de 32 436 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.