CNA și MSMPS și-au stabilit prioritățile de colaborare privind problema „plăților de buzunar”

Problema „plăților de buzunar” și plăților informale pentru acordarea serviciilor medicale în Republica Moldova, achizițiile publice trucate și netransparente a medicamentelor şi acțiunile de prevenire a corupției, inclusiv...

Problema „plăților de buzunar” și plăților informale pentru acordarea serviciilor medicale în Republica Moldova, achizițiile publice trucate și netransparente a medicamentelor şi acțiunile de prevenire a corupției, inclusiv pregătirea formatorilor în domeniu au fost cele mai importante subiecte discutate astăzi, la întrevederea dintre directorul CNA şi ministrul MSMPS, transmite Breaking News.

Ambele părţi au convenit să-şi fortifice capacităţile instituţionale, în vederea pregătirii unor formatori din cadrul MSMPS care, în parteneriat cu specialiștii CNA, să poată aborda temele legate de integritate și anticorupție în sistemul medical. Prin urmare, specialiştii ministerului vor stabili o comunicare eficientă cu grupurile-ţintă, precum sunt medicii, managerii instutițiilor medicale și pacienții, într-o manieră accesibilă şi acceptată de toate părţile implicate. Totodată, instituțiile vor colabora mult mai strâns la capitolul monitorizării corectitudinii elaborării caietelor de sarcini și procedurilor de achiziție.

In this article


Join the Conversation