China, interesată în importul vinurilor și produselor agroalimentare din Moldova

Consolidarea și dezvoltarea cooperării interparlamentare între Republica Moldova și Republica Populară Chineză au fost discutate, în cadrul întrevederii de miercuri, 11 septembrie, a președintelui Parlamentului Zinaida Greceanîi cu...

Consolidarea și dezvoltarea cooperării interparlamentare între Republica Moldova și Republica Populară Chineză au fost discutate, în cadrul întrevederii de miercuri, 11 septembrie, a președintelui Parlamentului Zinaida Greceanîi cu președintele Comitetului Permanent al Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din Întreaga Chină, Li Zhanshu, informează MOLDPRES cu referire la Direcția generală comunicare și relații publice a legislativului, citat de Breaking News.

În cadrul discuțiilor, Zinaida Greceanîi a declarat că pe parcursul celor 27 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice cu China, în plan bilateral au fost dezvoltate raporturi bune dintre țările noastre.

„Dorim să stabilim o relație de cooperare strategică cu Republica Populară Chineză şi să avansăm interacțiunea noastră la un nivel calitativ nou”, a menționat speakerul.

În context, președintele Parlamentului Republicii Moldova a ținut să sublinieze interesul țării noastre pentru dezvoltarea unor raporturi bune de cooperare cu toate statele în baza intereselor reciproce, promovând o politică externă echilibrată.

Președintele Comitetului Permanent al Adunării Naționale a Reprezentanților Poporului din Întreaga Chină, Li Zhanshu, a apreciat relațiile bilaterale și a declarat că dinamica acestora este în creștere.

Potrivit oficialului, China este interesată în importul vinurilor și produselor agroalimentare din Republica Moldova, precum și își dorește realizarea proiectelor comune în domeniul producerii, în cel social, economic, educație și de infrastructură.

Amintim că speakerul, în fruntea unei delegații parlamentare, efectuează o vizită de lucru în Republica Populară Chineză. Din componența delegației fac parte  președintele Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova – Republica Populară Chineză Vlad Batrîncea – vicepreședinte al Comisiei politică externă și integrare europeană, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică Chiril Moțpan, vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie Vladimir Odnostalco, vicepreședintele Comisiei agricultură și industrie alimentară Vladimir Bolea și Secretarul General al Parlamentului Adrian Albu.

Republica Moldova a stabilit relații diplomatice cu Republica Populară Chineză la 30 ianuarie 1992. Cadrul juridic bilateral include 61 acorduri semnate în domenii precum: colaborarea comercial-economică, protecţia reciprocă a investiţiilor, evitarea dublei impuneri pe impozitele pe venit şi pe capital, serviciile aeriene, domeniul consular, tineret, învăţământ, turism, sănătate, cultură etc.

Ultima vizită în China, la nivel de președinte al Parlamentului Republicii Moldova, a avut loc în anul 2008.

 

In this article


Join the Conversation