Un cetățean străin a încercat să mituiască o poliţistă de frontieră, pentru ca angajata să îi faciliteze autorizarea trecerii frontierei de stat, în lipsa certificatului de competență de conducere a șoferului.
În data de 18 martie 2024, în punctul de trecere a frontierei Sculeni s-a prezentat pe sensul de ieșire din R. Moldova un cetățean al Ucrainei, conducând un ansamblu rutier.
Astfel, bărbatul de 33 de ani a fost supus controlului de rigoare, în timpul căruia a înmânat un set de documente într-o folie, în care au fost identificate și mijloace financiare.
La solicitarea polițistei de frontieră de a lua banii, șoferul a răspuns că actele lui pentru dobândirea certificatului de competență sunt în proces de perfectare și deoarece nu le deține, a considerat o modalitate pentru a i se facilita trecerea frontierei.
La fața locului a fost solicitată grupa operativă din cadrul Direcției Regionale Vest pentru documentarea cazului.
Conducerea Poliției de Frontieră remarcă că nu tolerează corupția în rândul angajaților și a dispus continuarea verificărilor amănunțite în punctele de trecere a frontierei, dar și pe sectorul „verde” al frontierei. Orice abatere va fi prompt investigată și sancționată conform legii.