Comisia Electorală Centrală (CEC), astăzi, 9 octombrie 2024, a început tipărirea buletinelor de vot pentru referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024, care urmează a fi distribuite secțiilor de votare din țară.
Pentru fiecare tip de scrutin, CEC va tipări 2 819 996 buletine de vot, dintre care 2 137 641 buletine de vot în limba română, 676 979 în limba rusă, 115 în limba ucraineană, 3 400 în limba găgăuză, 870 în limba romani și 991 în limba bulgară.
Este pentru prima dată când buletinele de vot vor fi tipărite nu doar în limba română, ci și în cinci limbi ale minorităților etnice (ucraineană, bulgară, găgăuză, rusă și rromani).
Dimensiunea unui buletin de vot pentru alegerile prezidențiale este de 14 cm lățime și 31,7 cm lungime, iar pentru referendumul republican constituțional – 16 cm lungime și 33 cm lățime.
Buletinele de vot se vor tipări pe hârtie opacă (mată) și se vor deosebi prin culoare: gri afumat pentru prezidențiale și violet pentru referendum.
Prețul unui buletin de vot este de 0,72 lei pentru alegerile prezidențiale și de 0,76 lei pentru referendumul republican constituțional. Valoarea tirajului total este de peste 4,17 milioane de lei.
Buletinele de vot tipărite vor fi distribuite birourilor electorale ale secțiilor de votare prin intermediul consiliilor electorale de circumscripție.