Ceban: Un șef de Comisie Parlamentară din PAS a dat indicație să fie făcut dosar penal pe numele mamei mele

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat într-un video pe pagina sa de Facebook că un președinte de comisie parlamentară din partea Partidului Acțiune și Solidaritate...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat într-un video pe pagina sa de Facebook că un președinte de comisie parlamentară din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a dat indicații să se instrumenteze mai multe dosare penale, inclusiv cel pe numele mamei sale, pentru trafic de influență.

Ceban a spus că acest lucru a fost agreat și cu conducerea întregului efectiv PAS și că știrile erau pregătite să trâmbițeze pe toată țara că mama primarului a fost arestată. El a afirmat că dosarul este politic și că nu există nicio substanță în acest sens.

Primarul a mai acuzat PAS că vrea să discrediteze la maximum primarul și familia sa și că urmează să facă epurări în structurile de forță ale oamenilor care au refuzat să pornească o astfel de cauză penală. Ceban a făcut aceste declarații în contextul evenimentelor care trebuie să aibă loc în luna mai, când a lansat un pact pentru dezvoltarea Chișinăului.

„Un președinte de comisie parlamentară din partea PAS a dat indicații să se instrumenteze mai multe dosare penale, inclusiv dosarul penal pe mama mea. Acest lucru a fost agreat și cu conducerea întregului efectiv PAS. Și astăzi dimineață, la ora 8, au avut loc. Nu știu dacă s-a finalizat această discuție foarte dură în incinta organelor de drept, pentru că a existat această informații că urmează să vină și știrile erau pregătite să trâmbițeze pe toată țara că mama primarului a fost arestată și pentru trafic de influență. În bătaie de joc față de părinții mei. Deci, dosarul penal este pornit în luna februarie de către noii exponenți ai Procuraturii. Ceilalți în toate tentativele care au existat de până acum, în toate tentativele care au existat până acum, au refuzat pentru că au spus că nu există nicio substanță în acest sens și toate dosarele sunt politice și așa vor fi calificate ca și multe alte dosare care până la urmă nu s-au soldat cu nimic.

Dar pentru că trebuie să facă tot posibilul ca, eventual, cumva să ajungă în Capitală, să discrediteze la maximum primarul, pe mine, nemijlocit și familia mea. Reiterează dosarul, este trafic de influență, este pornit dosar penal pe mama mea. În luna februarie, la indicația unui președinte de comisii PAS în strictă coordonare cu conducerea PAS. Și să nu spună cineva că nu știa. Să știe totul foarte bine. De ce o să așteptăm la ce o să urmeze pentru că probabil că o să urmează epurări inclusiv în structurile de forță a oamenilor. Celor care au spus că nu poate fi pornit o astfel de cauză penală. Mai mult decât atât, vreau să vă spun că titlurile de știri trebuiau să fie abundente toată săptămâna aceasta, pentru a mai discredita, inclusiv în contextul evenimentelor care trebuie să aibă loc în luna mai a pactului pe care l am lansat, dar și a lucrurilor care sunt în derulare în oraș. Noi vom sesiza toate instituțiile internaționale în acest sens și consider asta o presiune asupra mea personală, asupra colegilor mei, asupra familiei. Eu nu așa mi-am închipuit integrare Europeană”, a declarat Ceban.

In this article